joi, 28 mai 2009

27aprilie Proiect-Web

Ziua de 27aprilie a fost una destul de tensionată cauza fiind prezentarea proiectului Beyond Challenge-Web.Un proiect care ne-a facut să punem în practică imaginația noastră, cunoștințele acumulate de-a lungul clasei a 9-a la disciplina Web.
Deși pentru început am considerat că acest proiect prezintă un grad de dificultate destul de ridicat, împreuna cu echipa am reușit sa-l ducem la bun sfârșit(nu chiar cel mai bun existând și unele greșeli, dar sperăm la mai bine).Au fost și cuvinte de laudă, nu prea multe(uneori ce e mult strică:) ),dar ne-au ajutat să ne vedem greșelile, să avem încredere în lucrurile pe care le realizăm și mai ales să avem încredere în noi.
Acest proiect ne-a unit ca grup de colegi, ca prieteni sau ca, coechipieri.
Spiritul competitiv care a fost prezent și în acest proiect, a fost stimulentul care ne-a determinat să ne dorim realizarea unor proiecte cât mai bune.Deci prin competiție reușim să ne plasăm cât mai sus pentru a fi cei mai buni.
Un proiect care ne-a ajutat nu numai prin aplicarea noțiunilor învățate ci și prin adăugarea unor elemente necesare definirii personalității unui elev viitor informatician(de ce nu:D).
Mult succes Beyond Challenge!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu